Dezvaluirile unui personaj

| Posted by | Categories: Articole, Interviuri

PERSONAJ – Mr. Turkle, infirmier (Zbor deasupra unui cuib de cuci)

Onorată Instanță,

 

În acest răspuns oficial, nu este important numele meu, ci viciile mele. Îmi plac femeile, băutura și banii pentru cele două.

Îmi detest în mod constant slujba, dar cele întâmplate sunt clar exagerate. Încă nu-mi aduc aminte să fi dat vreo petrecere. Și cine ar fi aruncat cu mașinăria în geam? Sunt minciuni aduse împotriva unui infirmier model. Sunt inocent!

Am venit pregătit. Am avut mulți avocați și probabil voi mai avea, dar astăzi mă susține acest domn. Stiu că nu mă credeți, dar așa s-a întamplat și cu dânsul. Prima dată când am intrat în contact cu domnul sus menționat, a avut o reacție fadă când m-am prezentat: ”Asa, și?”.

Lucrurile s-au schimbat când i-am povestit cât de mult muncesc eu pentru clinică. A început să devină curios să afle adevărul și să ignore părerile nejustificate ale personalului și ale pacienților. Dar nu am devenit prieteni așa ușor. O vreme am fost privit de dânsul drept un morocănos nemulțumit de viață.

spectacol de teatru qfeel

Cât timp am reușit să-l transform într-un prieten foarte bun, sunt sigur că și dumneavoastră, puteți percepe nuanțele ofensive în care mă deghizează publicul. La început se citea nepotrivirea de caracter dintre mine și dânsul, dar când descoperi un om integru, care primește bonus-uri de la pacienți pentru serviciile de calitate, un membru aparte al degustărilor de băuturi și un suflet petrecăreț dorit de femei, nu poți sta departe de el, oricât de mult ai încerca.

Ca martor la această judecată, o invoc pe domnișoara educatoare care a rostit multe sfaturi importante educației mele timpurii. Consiliul și pacienții pot confirma că această persoană îmbracă în tipar feminin răbdarea și pasiunea necesare absolvirii artei de a rafina infirmierii și nu numai. Încurajarea pentru caracterul emancipat, pornind de la voce și postură, a însemnat negrul cernelii  cu care se scrie autobiografia. Paginile au curs nebunește.

Această nebunie contagioasă, prezentă totodată și în clinica pentru care lucrez, a fost ținută în frâu tot de dânsa. În acele momente de exagerare a comportamentului, mi-a adus la cunoștință că un îngrijitor manierat nu turbează pentru tratamentul incorect din partea sorei medicale, ci jignește respectuos pacienții proveniți dintr-un oarecare trib.

A se mai nota, privat juriu, că dacă nebunia este un mediu de comunicare, așa este și tupeul. Pentru a demonstra acest lucru, indic faptul că un baiat netrebnic, cu ochi albaștri, s-a invitat în salonul de lux, unde se întamplă să lucrez. Și ce tupeu a avut! Aici nu se permite așa ceva! Dar dacă se permite, atunci nu este un lucru rău, căci a arătat curajul și calitatea de a fi liderul pacienților mult mai pronunțat decât mine.

În ciuda stricteții excesive impusă de sora medicală, sunt de admirat hotărârea și disciplina cu care și-a dorit să administreze clinica. Din momentul în care am întâlnit-o, mi-am zis: ”Trebuie să mă angajez infirmier!”. Iar în clipa când m-am angajat, a insistat să învăț textul (”Aici trebuie respectate regulamentele!”).

Îmi amintesc că mai mulți doctori au trecut pe la clinica noastră. Toți au fost foarte întelegători și cu pacienții și cu personalul. De la relaxare și amabilitate, la carnaval și petreceri târzii, caracterul prietenos s-a facut simțit cu plăcere în instituție.

Un pilot cu nume de bautură și prietenul său fidel (după care nu trebuia să fac curat) au întreținut atmosfera cu mult umor și idei unice de a cuceri lumea (zburând, bineînțeles). Acești doi prieteni prezentau un avantaj superior în jocurile cu miză, fiind o strategie des utilizată.

Dacă tot vorbim de miză, nu știu de își spunea: bătrânul cu pachetul de cărți, căci eu găsesc o persoană foarte atrăgătoare, a cărei privire convinge orice încăpățânat. Cu mult entuziasm l-a susținut pe netrebnic încă din prima clipă a cazării sale în salonul nostru.

Povestea înaltului domn și a enigmaticei sale soții a fost subiectul multor sedințe terapeutice. Personalul îi asculta interesat numeroasele dezbateri filosofice asupra vieții și nu numai, fiind un orator propice pentru petrecerile secrete.

Un tânăr cu talentate inabilități verbale, care a primit de la noi rolul de a spiona nebuniile pacienților, a ajuns să ne trădeze și cred că situația era chiar opusă. Aceste fapte au dus la nenumărate consecințe, până la martiriul propriu. Rămâne pentru mine un camarad apropiat. Odihnească-se noaptea!spectacol la scoala de teatru qfeel

Adept al schimbării, un cololel mărinimos precum încărcătura sa explozivă, a instigat aerul libertății. Despre el, pot spune că știe să-și trăiască fiecare clipă fericit și că nu cunoaște frică de moarte, ca un adevărat spirit militar.

Un nebun cu slabe speranțe de vindecare, devine noaptea o companie sexy pe gustul meu. Menționez că este nevoie de o motivație puternică pentru a face față zilei următoare la serviciu. Curățenia salonului și îngrijirea pacienților nu se fac singure, așa că nu regret petrecerea despre care consiliul medicilor nu trebuie să audă!

În categoria subiectelor nedovedibile precizez prezența unei domnișoare care ne-a ispitit sfânta noastră clinică cu afecțiunea ei. Nu trebuie permis așa ceva! Femei? Băutură? Chiar și bani? Nu tolerez așa ceva, în mod oficial.

Nu în ultimul rând, un om insipid, care ascunde în interior o prietenie, o liniște și o bunăvoință molipsitoare a stat pe scaun și nu a spus nimic! Iar când s-a ridicat, a ridicat cu el întreg salonul cu cântece sufletești precum o slujbă de duminică. În pofida acestor defecte, îi mulțumesc totuși pentru calmul ce mi l-a transmis înainte de acest incident.

 

Ce legatură au toate acestea cu cele întamplate? Dacă nu m-aș fi întalnit cu ei, nu aș fi ajuns aici. În consecință ei sunt vinovații, domnule judecător! Eu am fost un simplu actor în jocul lor periculos! Din nefericire, am ajuns să-i iubesc pe toți ca pe o familie de nebuni!

aplauze

P.S. Nimeni nu a plecat în Canada! Am prins indianul, i-am dat un șut și i-am tăiat părul!

Lasă un răspuns

Share