Program
Luni – Vineri intre orele 17:00-21:30
Sambata intre orele 9:30-16.30

Știm că faci tot posibilul pentru a avea un copil fericit si ca este important pentru tine ca el sa socializeze, sa creasca armonios, sa isi dezvolte creativitatea, iar in tot ceea ce face sa se exprime liber. Si pentru noi este importanta aceasta dezvoltare!
Suntem foarte atenți cu copiii, pentru că în această perioadă se pun bazele celei mai importante calități: Stima de sine!
Cunoaștem cu toții foarte bine care sunt efectele unei stime de sine scăzute. Foarte rapid identificăm calitățile și lipsurile prin propunerea de jocuri diverse, în care el se poate manifesta exact așa cum este.
Astfel putem observa:
Nivelului de atenție al copilului.
Curajul de a se implica înactivități.
Capacitatea de a întelege.
Diversitatea acțiunilor posibile.
Gradul de empatie și relaționare.
Încrederea în sine.
Pentru că la cursurile Qfeel toți participanții vin de drag, considerăm că absolut toți copii au nevoie să vadă cum e mai exact la curs, cum sunt ceilalți copii, ce fel de jocuri facem și cum este trainerul. Astfel oferim accesul GRATUIT în sală la o primă ședință. La finalul ei copilul poate decide dacă i-a plăcut și dacă dorește să mai vină. Și tot la finalul acestei prime întâlniri părintele va avea o impresie ce îl va susține în luarea deciziei..
Intră într-un mediu nou, unde poate explora în voie
Își dezvoltă memoria, se joacă și învață în același timp
Află că este în regulă să greșească și să experimenteze
Învață să se concentreze și să fie atent la situațiile din jur
De aceea, pe lângă lecțiile deschise la care părinții participă ca spectatori, din când în când invităm părinții în sală și toată ședința ne jucăm împreună cu copiii. Astfel legătura părinte-copil devine tot mai puternică, pentru că și părintele are ocazia să interacționeze într-un mod inedit cu cel copilul , iar acesta simte ca este iubit și înțeles.
Uneori se întâmplă să lipsească copilul de la curs, iar în acest caz este suficient să ne anunțați (cât mai din timp) pentru a decala ședințele achitate.
Părinții cu mai mulți copii au fost foarte încântați să afle că frații beneficiază și de reducere la costul cursului.
Pe durata cursului părintele se poate relaxa sau poate folosi timpul în scop personal, având siguranța că cel mic este „pe maini bune”.
Oferim acces la grupul format pe whatsapp, unde punem poze și filmulețe din cadrul cursului. Desigur, astfel păstrăm legătura mult mai ușor.
Program:
Joi – între orele 17:30-19:00
Sâmbătă – între orele 10:00-11:30
Investiție:
240 Lei/lună sau 600 Lei/3 luni (oferim 120 Lei reducere la plata pe 3 luni)
Rezervarea locului la curs se face achitând taxa, folosind una din modalitățile de plată:
– Plata cash / card direct la sediul Qfeel
– Prin transfer bancar către S.C. Qfeel Training SRL
Cont IBAN: RO08 INGB 0000 9999 0592 0968, iar la detalii notați: NUME COPIL
Trimiteți formularul de înscriere și veți fi contactat de echipa Qfeel pentru programare.
Luni – Vineri intre orele 17:00-21:30
Sambata intre orele 9:30-16.30